De la Rapa de Jos la Berlin

 

Simion Mandrescu a facut parte dintr-o stralucita pleiada de intelectuali ardeleni, militanti pentru cauza româneasca, precum Iuliu Maniu, Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Alexandra Vaida Voevod, Liviu Rebreanu, s.a. Asupra formarii sale intelectuale si-a pus amprenta in mod definitoriu si scoala germana unde a urmat un stralucit doctorat.

Nascut în 1868 la Râpa de Jos, în judetul Mures, Simion C. Mândrescu reprezinta cazul tipic de intelectual român din Transilvania, care în conditiile oprimarii austro-ungare a gasit de cuviinta sa se împlineasca intelectual în vechiul Regat al României. Personalitate cunoscuta a mediului cultural românesc de la început de secol XX, Simion C. Mândrescu s-a implicat activ si total în lupta românilor ardeleni din tara si din afara ei pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

De la Râpa de Jos la Berlin

Fiu al unei familii de tarani mureseni cu o situatie materiala relativ buna, viitorul profesor universitar si om politic Simion Mândrescu a urmat clasele primare la Râpa de Jos, gimnaziul la Sibiu, iar apoi s-a înscris la Liceul graniceresc din Nasaud. Aici l-a cunoscut pe George Cosbuc cu care a legat o strânsa si statornica prietenie. Studiile liceale le-a terminat însa la Bucuresti, unde a urmat si cursurile Facultatii de litere si filozofie, avându-i ca profesori pe eminentii Al. Odobescu, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu si Titu Maiorescu. Scurt timp a functionat ca profesor la Liceul Codreanu din Bârlad, pentru ca în 1899 a primit o bursa pentru a urma un doctorat în filozofie la Universitatea din Berlin. Întors în tara a activat ca profesor la Liceul National din Iasi, dar în 1904 s-a reîntors la Bucuresti, fiind numit titular al primei catedre universitare de limba si literatura germana de la noi, ce se înfiintase chiar în acel an. Mândrescu a fost dealtfel cel care a condus aceasta catedra între anii 1904-1937.

Legat profund de locurile natale

În 1940, a asistat neputincios la destramarea României Mari pentru care luptase cu atâta elan în anii tineretii sale, la fel cum a asistat si la evenimentele care s-au derulat cu repeziciune, dar atât de nefast, dupa 23 august 1944. Vremurile se schimbau, dar nu în sensul dorit de el. Profund dezamagit de cursul pe care se înscria istoria României, dar si de atitudinea duplicitara a Marilor Puteri, Simion C. Mândrescu a murit în 1947, iar moartea sa a venit ca o eliberare dintr-o lume a carei evolutie (sau mai bine zis, involutie) nu o întelegea. Mandrescu a fost profund legat de Râpa de Jos, locul sau natal, loc pe care nu l-a uitat niciodata. In 1933 a donat suma de 40.000 de lei pentru ridicarea unei scoli în localitate, asistând chiar la inaugurarea ei, iar mai târziu a facut o importanta donatie prin testament. “Am hotarât sa las scoalei din comuna Râpa de Jos o casa, situata în Bucuresti, strada Grigore Alexandrescu, nr. 44 si care poate aduce un venit curat de 24-25.000 de lei, cu cari s-ar putea trimite câte doi copii mai buni la scoli mai înalte”, erau cuvintele înscrise în cuprinsul testamentului sau încheiat în 1937.

 

Nicolae BALINT

 

Caseta 1

Atât la Bârlad, cât si la Iasi sau mai târziu la Bucuresti, Mândrescu a pregatit si publicat o serie de lucrari de valoare, precum : “Elemente unguresti în limba româna” (1892), “Doina” (1893), “Literatura si obiceiuri poporane din comuna Râpa de Jos” (1894), “Gramatica limbei latine”, pentru clasele I-a si a II-a secundara (1898), “Strigaturi sau chiuituri poporane” (1898), “Influenta limbii germane asupra limbii noastre” (1904), “Influenta culturii germane asupra noastra” (1904) si multe altele. A colaborat foarte activ la “Revista noua” condusa de B. P. Hasdeu.